întâlnire

te-am zărit odată

nu demult

pe când mă îndreptam

leneş

spre casă

mergeai pe partea cealaltă

a străzii

închisă în gândurile tale

atentă doar pe unde păşeai

cu mersu-ţi atât de caracteristic

mi s-a făcut dor de tine

şi am vrut să te strig -

erai atât de aproape!

însă

te aflai pe partea cealaltă

a străzii

cu rânduri după rânduri

de maşini

ce ne despărţeau -

un semafor

la câţiva paşi de mine

arăta un roşu

parcă mai violent decât de obicei

iar noi mergeam

în direcţii opuse

m-a pufnit râsul

în timp ce-mi treceau prin cap

gândurile acestea -

te-am lăsat să te îndepărtezi

şi am plecat mai departe

leneş

spre casă

nerăbdare

undeva

înspre dimineaţă

când disperarea îmi invadează

năpraznic

conştiinţa

lăsându-mă dezarticulat

încep, împotriva voinţei mele

să dau târcoale

morţii

mâinile încep să-mi tremure

ca unui drogat

îmi pierd controlul

asupra corpului

şi fumez în neştire

îngrozit

în aşteptare...

în timp ce mă uit

cum întreg universul

se prăbuşeşte violent

în jurul meu

cu o furie şi o viteză

năucitoare

o stare febrilă

de nerăbdare

creşte tot mai mare

şi mai mare

în mine

mă înghite

până devin una

cu sfârşitul

sunt un spectator

de lumi prăbuşite –

ale mele –

cărora continui să le supravieţuiesc

cu îndărătnicie

în fiecare dimineaţă

tăcere

în unele după-amiezi

când sunt copleşit

de o dorinţă aproape viscerală

să tac

umbra mea devine

mult mai coerentă

decât mine

atunci

sunt nevoit

să mă retrag

în străfundurile

fiinţei mele

cât mai adânc

în singurătate

pentru a nu face 
prea multă risipă

inutilă

de cuvinte

aşa că

în acele zile

cedez bucuros

şi îmi las umbra

să mă reprezinte

în lume