e singurul dans pe care
îl mai joc
cu entuziasm
în viața
asta -
i-am învățat pașii devreme
i-am învățat pașii devreme
pe la 4 ani
când tata
ne citea
mie și
soră-mii
câte o
poveste
înainte de
culcare
care ne
umplea somnul
de vise
despre
curajul și faptele
de justiție
și lupte
cu turcii
cotropitori
ale lui
Ștefan cel Mare
e un dans
pe care l-am jucat
apoi
ani în șir
la
biblioteca orașului
când
mergeam la raftul
lui Jules
Verne
și mă
ofticam
în sinea
mea de copil
că omul ăsta
nu a scris
mai multe cărți
joc, în
continuare
dansul
cărților
în ultimii
anii
prin
anticariate
și
bibiloteci vechi
oriunde mă
duc în lume
unde, ore
în șir
valsez,
obsedant
fără să mă pot opri
fără să mă pot opri
printre
rafturile
de cărți
vechi
pline de
praf
și
necunoscut
uneori mă
opresc
din dans
cât să scot
o carte din raft
trăind
emoția exploratorului
care
descoperă un nou continent
îi verific,
cu pioșenie
pagina de
gardă
cercetez,
curios, anul apariției
editorul și
locul publicării
îi admir
ilustrațiile - dacă sunt
citesc
puțin din text
ca să iau
pulsul scriiturii
apoi o pun,
cu atenție, la locul ei
și dansez,
în continuare
dansul
cărților
e trist
faptul că
singurul
lucru
care îmi
mai ridică pulsul
și mă
emoționează
de fiecare
dată
după aproape 40 de ani
interminabili
de existență
după aproape 40 de ani
interminabili
de existență
este acest
dans al
cărților
pe care îl
joc cu poftă
în
biblioteci
cu rafturi
de cărți vechi
și
legătorii de piele
de sute de
ani
până mă
răpune timpul
pofta de o
țigară
sau foamea de întuneric